Un nou stil, grefat pe o tehnologie reputată
Flexibilitatea şi polivalenţa unui allrounder de medie cilindree sunt calităţi care, în cazul lui Suzuki SFV650/A Gladius, nu exclud stilizarea atentă a fiecărui detaliu. Performanţele remarcabile pot fi aşadar combinate cu economicitatea, dar şi cu o individualitate pregnantă a stilului, ce poate fi accentuată printr-o multitudine de dotări opţionale.
Motor cu doi cilindri în "V" la 90˚ de 645 cmc, răcit cu lichid, alimentat prin injecţie, derivat din agregatul modelului SV650, recunoscut pentru fiabilitate, putere şi economicitate.
Cele două buji cu electrozi din iridium produc o scânteie puternică la orice regim de turaţie, optimizând astfel combustia amestecului aer/benzină.
Suprafaţa interioară a cilindrilor este acoperită electrolitic conform tehnicii Suzuki Composite Electrochemical Material (SCEM) ce reduce frecările interne şi menţine etanşarea segmenţilor.
Sistemul de injecţie Suzuki Dual Throttle Valve (SDTV) cu două clapete de admisie pe cilindru optimizează diagrama dezvoltării puterii, scade consumul mediu, dar şi nivelul noxelor.
Diuzele cu 10 orificii ale injectoarelor asigură o pulverizare fină a combustibilului.
Pornirea la rece este uşurată de sistemul Automatic Idle Speed Control (ISC) ce reglează automat turaţia de ralanti în funcţie de temperatura exterioară.
Designul include elemente de stil personale, cum sunt ansamblul şa/rezervor cu linii fluide ori acoperirile din inox ce protejează toba de eşapament.
Cadrul-grilă din ţevi de oţel înalt aliat este uşor şi foarte rigid torsional.
Combinaţiile coloristice armonioase nu exclud contrastul optic asigurat de diferenţele dintre tonurile aripii roţii faţă, ale rezervorului şi cadrului-grilă, disponibile într-o largă varietate de scheme menită să satisfacă cele mai diverse gusturi.
Conducătorul şi pasagerul au la dispoziţie o şa comodă, bicoloră, cu o înălţime (785 mm) accesibilă piloţilor de orice gabarit. Opţional, se poate comanda o şa mai înaltă cu 20 mm.
Ergonomia postului de conducere este favorizată de poziţia atent studiată a triunghiului ghidon/şa/scăriţe, dar şi de rezervorul îngust în zona de contact cu genunchii.
Furca telescopică cu jambe de 41 mm dispune de posibilitatea reglării pretensionării, ca de altfel şi amortizorul central, montat pe basculă printr-un sistem de pârghii cu rată de ridicare constantă.
Roţile au jante turnate din aluminiu cu 5 spiţe, echipate cu performante pneuri radiale Dunlop Qualifier.
Două discuri de frână flotante cu diametrul de 290 mm pentru roata faţă, cu etriere cu câte 2 pistonaşe şi un disc de 240 mm cu un pistonaş în spate.
Sistemul de frânare este echipat cu ABS (Antilock Brake System) care previne blocarea roţilor la decelerările energice (doar pentru versiunea SFV650/A).
Farul multireflector acoperit cu sticlă clară încorporează faza lungă, de întâlnire şi de poziţie şi este flancat de semnalizatoare cu sticlă clară.
Bordul este de tip mixt, analogic/digital, cu turometru central analogic, vitezometru digital şi afişaje LCD şi LED incluzând indicator al treptei de viteză, kilometraj total şi parţial, ceas şi indicator al rezervei de benzină.




